Motive populare din Muntenia

   Străbătută în secolele precedente de vechile drumuri comerciale care legau Orientul de Occident şi de binecunoscutele trasee ale transhumanţei oierilor transilvăneni, care îşi iernau turmele în bălţile Dunării, Muntenia a beneficiat de timpuriu de un statut privilegiat în ceea ce priveşte schimburile culturale interzonale şi accesul la diverse categorii de materiale noi, vândute prin sate de către “marghidani” (vânzători ambulanţi). Firul metalic auriu şi argintiu, arniciul colorat, mătasea, fluturii (paietele) şi mărgelele folosite în broderia şi alesăturile pieselor de costum, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au contribuit la înnobilarea acestora şi la diversificarea paletei lor cromatice. În partea de sud a Munteniei – zonele etnografice Vlaşca, Ilfov, Teleorman – costumul tradiţional aduce în atenţie câteva elemente ce trădează influenţă balcanico-orientală: croiul “poturilor” (pantaloni bărbăteşti cu turul foarte larg), folosirea găitanelor negre de mătase şi a celor colorate pentru decorarea hainelor groase din dimie, adoptarea de către femei a “fesului”, “chemeleţului” şi a monedelor de aur (“icuşari” şi “mahmudele”) pentru găteala ceremonială a capului.

   Ansamblu vestimentar de o remarcabilă valoare artistică, costumul tradiţional din Muntenia, indiferent de zona etnografică, a contribuit semnificativ la afirmarea portului popular ca formă semnificativă a creaţiei ţărăneşti şi dezvoltarea patrimoniului etnografic românesc. Varietatea soluţiilor plastico-decorative, rafinatele armonii cromatice şi originalitatea interpretărilor diverselor categorii de motive au generat o expresie estetică inconfundabilă pentru fiecare tip de piesă.

   Un loc de frunte în ierarhia costumului muntenesc, pentru fastul, eleganţa, înalta valoare artistică şi prestigiul pe care l-a dobândit dincolo de graniţele zonelor de origine, revine portului femeiesc din Muscel şi Argeş.
   Ia, fota şi marama acestor costume sunt, fiecare, un exemplu de performanţă tehnologică şi măiestrie artistică. Maramele din Muscel şi Argeş impresionează prin lungimea şi decorul ales cu fir auriu, bumbac alb şi mătase colorată.
   La cămăşi, modul de structurare a decorului pe mâneci, respectă totdeauna poziţia altiţei, încreţului şi a râurilor dar introduce totuşi unele elemente de particularizare, care ilustrează principiul unităţii în diversitate. Pânza cu margini portocalii, mânecile foarte lungi şi motivul “fuşti”, lucrat cu arnica negru sau roşu şi fir auriu sau argintiu, sunt emblemele Muscelului.
   Mâneca răsfrântă, încreţul policrom urmat de râuri sau o blană de motive, potenţate vizual prin adăugare de paiete şi mărgele, definesc zona Argeş.
   În ceea ce priveşte fotele, în ambele zone decorul este plasat pe poale şi pulpene, fiind ales cu fir auriu şi argintiu pe fond negru, roşu, albastru sau alb (Muscel). Exceptând această compoziţie, fota argeşeană, de mai mici dimensiuni, se poartă asociată în faţă cu o zăvelcă armonizată cromatic şi compoziţional cu fota. Nota distinctivă a fotei de Argeş este repartizarea decorului de jur-împrejurul laturilor formând un chenar ce lasă în centru, un mic spaţiu nedecorat.

Pentru eleganţa şi preţiozitatea materialelor, iile, fotele şi maramele muscelene, au fost adoptate în multe zone ale ţării ca embleme ale costumului naţional.

        Emblematic. Știați că?

   În zona Dâmbovița iile au un decor compus din figuri simbolice și florale care sunt aplicate pe mânecă mai jos de încreț, între cele două șiruri în formă de galon. Iile cu râurile pe mâneci, care sunt aplicate chiar de la baza altiței și împart încrețul în două sunt întâlnite și în această zonă ca și în zona Muscel.
   La costumului din Breaza, Prahova are un caracter specific local prin ornamentul dispus într-una sau două benzi orizontale care decorează mâneca. Crețurile de sub guler sunt susținute de „ciupag”, element pătruns din Transilvania.
   Iile din zona Râmnicu Sărat sunt de tip vechi, din secolul al XVIII-lea, fiind confecționate din pânză de in combinată cu cânepă, cu altiță croită separat și mâneca terminată cu bentiță brodată pe dos și răsfrântă pe față. În această zonă s-a folosit cămașa lungă din cânepă, cu poale formate din două foi și doi clini.
   Decorația iilor din zona Vlașca este foarte discretă, altițele au diferite compuneri din figuri geometrice: pătrat, romb, dreptunghi. În această zonă se mai remarcă ii fără râuri în lungimea mânecii, oprind decorul la încreț, iar mâneca terminându-se prin bentiță și volănaș decorat discret cu bibiluri.
   În zona Teleorman iile sunt bogat decorate, iar cromatica este sobră predominând roșul vișiniu, cafeniu, albastrul pastelat.
   În zona Oltului ia este alcătuită din aceleași elemente componente ale iilor din România și din regiunea Munteniei, constituind piesa principală a costumului.



   Regina Maria a fost îndrăgostită în mod special de portul românesc din zona Muscelului, Argeș. Ea a purtat foarte multe costume complete din zona aceea. Regina Maria a fost prima figură feminină importantă a epocii sale care a redescoperit tradiția românească.

   Ea a integrat costumul popular în garderoba sa și îl purta atât în țară, cât și în timpul vizitelor pe care le făcea în străinătate. Regina Maria a promovat ia şi portul popular ca brand de ţară şi a generat un adevărat val de influenţă pentru acesta, astfel că toată aristocrația feminină a timpului purta cu mândrie costumele populare românești, de câte ori reprezenta Casa Regală la evenimente.
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!